Selectează o Pagină

Instalarea geamurilor termopan: tâmplărie PVC versus lemn

Șeful de șantier cunoaște un pic din toate. De la cât de adâncă trebuie să fie fundația unei case și până la cum se evită infiltrațiile la o clădire cu etaje multe. Tu nu ești nici inginer, nici șef de șantier, nici tâmplar și cu atât mai puțin meșter. Și cu toate astea, a ști cum se instalează corect geamurile de tip termopan poate să te salveze de la o listă lungă de probleme care de regulă apar chiar când te bucuri de noua ta casă. Și de fapt nici măcar nu e așa de complicat.

Pentru început, vrei să știi că tehnologia termopan se referă la geamul care este făcut din două sau mai multe straturi suprapuse care la mijloc conțin aer sau un gaz inert. Cu alte cuvinte, geamul este doar o parte din produsul final care îți oferă confortul izolației profesioniste dorite. Rama geamului este cealaltă jumătate a paharului.

Rama poate fi din PVC, aluminiu, lemn sau lemn stratificat, iar structura variază de la un producător la altul. Așa cum tehnologia a evoluat în permanență, așa au apărut tot mai multe metode inovative de fabricare. Prețurile variază, culminând cu materialul natural. Lemnul stratificat oferă un efect estetic de o calitate superioară, dar prețul este de regulă superior celorlalte variante. Așa cum este cunoscut, profilele PVC sunt considerate soluția tehnică cu cel mai bun coeficient de transfer termic, pe când cele din lemn simplu sau din aluminiu fără barieră termică sunt mai ieftine.

Instalarea propriu-zisă a geamurilor termopan ar trebui făcută de o firmă specializată. Dar indiferent de cine face manopera este recomandat să se respecte niște principii simple. Un perete făcut din blocuri cu goluri în interior poate crea probleme, deoarece holșuruburile cu care se fixează tocul în zid pot să se prindă incorect. Betonul sau BCA-ul sunt soluții de preferat în acest caz, mai ales că betonul celular autoclavizat este suficient de ușor de prelucrat. Aceste tipuri de materiale au o consistență specifică ce nu permite suprafeței peretului să se deformeze la montare, fiind totuși destul de compacte pentru a susține fără probleme rama de geam. De fapt, materialul folosit la ridicarea pereților ajută și la poziția dreaptă a geamului, cât și la obținerea gradului maximum de izolație termică.

Un alt aspect ce trebuie tratat cu atenție sunt glafurile. Dacă cele interioare pot fi inclusiv din lemn sau marmură, cele exterioare ar trebui să fie alese luând în considerare expunerea la intemperii. Un material rezistent ca gresia este o variantă preferată de mulți. Chiar dacă montarea lor se poate face și după instalarea geamurilor, acestea trebuie luate în calcul când se face proiectarea ferestrelor. Grosimea glafului diferă de la un material la altul, deci distanța la care se aplică profilele de asemenea variază.

Dincolo de utiliatea practică a modului în care se deschid geamurile termopan, există și un aspect financiar. Între geamuri oscilobatante, glisante în plan paralel sau pliante există diferențe de costuri. Recomandat de majoritatea specialiștilor este ca proprietarul să facă un calcul realist pentru fiecare cameră și, acolo unde este posibil, să monteze ferestre fixe tocmai pentru a mai reduce din costurile finale.

Te-ar mai putea interesa și aceste articole:

Case lego

Case lego

Prefabricate care se montează în câteva zile, structuri de metal proiectate inovativ, domuri, containere comerciale transformate în case mobile sunt toate câteva dintre metodele moderne de construcție care folosesc materiale inovative pentru a ridica imobile ușor și...

Podul casei tale, o mansardă cu stil

Podul casei tale, o mansardă cu stil

Ți-aduci aminte poate de verile lungi petrecute la bunici și de curiozitatea cu care ai fi vrut să investighezi fiecare colțișor din vechea gospodărie. Și dacă era vreun loc interzis, înfricoșător și interesant totodată atunci trebuie să fi fost podul bătrân mereu...

DESPRE


Bine ai venit în lumea unde inspirația se simte ca acasă! Visează cu ochii deschiși și află sfaturi, idei și soluții pentru casa ta, de la A la ABCEDEcasa.ro

Descoperă cum inovația conturează viitorul și construiește-ți căminul pe care și l-ai dorit întotdeauna.

CATEGORII